Razie a Poliţiei Târgovişte; 11 tone de legume-fructe confiscate
Peste 140 de amenzi au fost aplicate şi peste 11 tone de legume şi fructe confiscate, în urma unei razii de vineri a Poliţiei Târgovişte.
”La data de 11 iulie a.c., în intervalul orar 12.00-16.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, însoţiţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au desfăşurat o razie pe aria de competenţă, ocazie cu care au fost verificate aproape 60 de societăţi comerciale şi autovehicule, fiind efectuate cinci filtre”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa.
Au fost constatat trei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi au aplicat 142 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la peste .000 de lei.
De asemenea poliţiştii au confiscat peste 11 tone de legume şi fructe pentru care nu existau documente justificative de provenienţă. Valoarea totală a bunurilor confiscate este de circa 16.000 de lei.
Pe linie de circulaţie rutieră, poliţiştii au reţinut 16 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare. La activităţi, au participat şi efective de jandarmi.