Pucioasa: Fonduri europene pentru dezvoltarea turismului balnear
Administraţia oraşului Pucioasa implementează, cu fonduri europene nerambursabile, un proiect de reabilitare şi modernizare a drumurilor de interes local din staţiunea balneoclimaterică Pucioasa. Se vor executa lucrări pe 22 de kilometri de drumuri şi vor fi reabilitate două poduri. Valoare contractului este d epeste 37 de milioane de lei.
”În această perioadă continuă lucrările pe strada Unirii și se asfaltează în Glodeni. În perioada următoare, după terminarea lucrărilor la borduri și trotuare, se va asfalta și în celelalte zone cuprinse în proiect”, spune primarul din Pucioasa, Dănuţ Bădău.
Implementarea proiectului ”Dezvoltarea zonei turistice Pucioasa – reabilitare şi modernizare drumuri de interes local în staţiunea turistică Puciosa” va contribui la valorificarea potenţialului turistic al întregii zone.