PSD Dâmboviţa: Prefectura trebuie să intervină şi să inventarieze pagubele produse de grindină
PSD Dâmboviţa cere prefecturii să intervină şi să inventarieze pagubele produse de grindină pe Valea Ialomiţei, apoi să fie luate măsuri de sprijinire a celor care au livezile şi culturile distruse.
„Ca urmare a problemelor cauzate de grindina picată pe Valea Ialomiţei și Dâmboviței și discuțiilor cu primarii din zonele amintite solicit urgent Prefecturii Dâmboviţa să intervină şi să trimită o comisie care să inventarieze pagubele produse de grindină. Oamenii au nevoie urgentă de ajutor, iar autorităţile statului trebuie să se implice serios în rezolvarea situaţiei produse. Nu trebuie neglijată această problemă, mai ales în contextul crizei economice şi sociale care se anunţă”, precizează preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Acesta adaugă că oamenii depind foarte mult de culturile şi livezile afectate de grindină şi nu trebuie tergiversată sub nicio formă luarea unor măsuri rapide care să diminueze pagubele.