PSD Dâmboviţa, legat de ancheta privind datele din pandemie: Ruşine PNL, USR, UDMR!

PSD Dâmboviţa, legat de ancheta privind datele din pandemie: Ruşine PNL, USR, UDMR!

PSD Dâmboviţa a remis un comunicat de presă în care subliniază că PNL, USR şi UDMR nu au vrut să lămurească situaţia persoanelor decedate de COVID-19, votând împotriva constituirii unei comisii de anchetă.

Comunicat de presă PSD Dâmboviţa

Rușine PNL! Rușine USR-PLUS! Rușine UDMR!

În această seară, PNL, USR-PLUS și UDMR au dat un vot pentru mușamalizarea adevărului: parlamentarii celor trei partide au votat împotriva constituirii comisiei de anchetă privind datele din pandemie.

USR-PLUS, partid care clamează transparența și al cărui ministru al Sănătății a devoalat date controversate, precum că numărul morților de COVID ar fi mai mare decât cel raportat oficial, și-a dovedit fățărnicia, mai mult decât oricine.

Este aproape de necrezut cum PNL, USR-PLUS și UDMR nu vor ca românii să afle de ce nu au fost raportați peste 5.300 de morți. Este vorba de 18,2% din totalul celor 29.034 de morți COVID-19 raportați oficial în România.

Din acest moment, cuvinte precum adevăr, transparență, onestitate sunt adevărate blasfemii în gura oricărui reprezentant al puterii. Rușine PNL! Rușine USR-PLUS! Rușine UDMR! Orice golan de alba-neagra are mai mult caracter decât aveți voi!

Parlamentarii PNL-USR-PLUS-UDMR admit cu cinism că guvernarea lor minte și, cu premeditare, ascunde adevărul. Ce vor să nu se afle? De ce parlamentarii puterii refuză o cercetare transparentă a datelor despre pandemie, așa cum PSD a cerut în nenumărate rânduri? Ce ilegalități protejează? Se tem cumva că românii i-ar alunga cu pietre dacă ar ieși la iveală grozăviile pe care le ascund?

Votul de astăzi adâncește catastrofal lipsa de încredere în instituțiile statului și va avea efecte devastatoare, inclusiv în privința vaccinării și combaterii pandemiei.

Fiecare parlamentar care a votat împotriva constituirii comisiei de anchetă este un complice ticălos al celor care vor să țină românii în minciună și teroare.