Site icon stiriDB

PSD Dâmboviţa: În localitățile conduse de primari PSD sunt în derulare sau finalizate investiții majore

Avem satisfacția că în localitățile conduse de primari PSD sunt în derulare sau finalizate investiții majore, spune preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

„Un adevărat tur de forță al Echipei PSD Dâmboviţa, astăzi (sâmbătă, n.r.), în  Moroeni, Fieni, Pietroșița, Bezdead, Valea Lungă, Iedera și Gura Ocniței! Ne-am oprit în fiecare localitate și am stat de vorbă despre proiectele candidaților PSD Dâmboviţa la alegerile din 9 iunie, dar și despre tot ceea ce au făcut colegii noștri din 2020 până acum. Și avem satisfacția că, în localitățile conduse de primari PSD, sunt în derulare sau finalizate investiții majore, parte dintre ele cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița. Iar oamenii știu și văd acest lucru. Tot astăzi, le-am fost alături colegilor noștri primari, Ion Dicu și Negru Emil, la depunerea candidaturilor pentru un nou mandat la primăriile Pietroșița și Valea Lungă. Vor avea susținerea concetățenilor lor pe 9 iunie! Oamenii au nevoie continuitate și de candidații echipei PSD la Moroeni, Fieni, Pietroșița, Valea Lungă, Iedera și Gura Ocniței, dar și de o schimbare majoră la primăria Bezdead”, transmite preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.