PSD Dâmboviţa, campanie adresată celor care se implică în lupta împotriva coronavirusului
PSD Dâmboviţa derulează o campanie prin care îi prezintă pe cei care luptă împotriva răspândirii COVID-19, „cei cărora trebuie să le fim recunoscători”.
„Ei sunt oamenii care luptă, pentru noi, împotriva răspândirii COVID-19! Este o campanie în care o să vi-i prezentăm pe cei cărora trebuie să le fim recunoscători pentru tot ceea ce fac în această perioadă pentru noi. În fiecare zi, o să aducem în fața dumneavoastră medici și farmaciști dâmbovițeni, oameni de pe ambulanțe, personal MAI, vânzători din magazine, administratori de restaurante, șoferi de aprovizionare, cei care au făcut donații diverselor instituții dâmbovițene, reprezentanții autorităților locale, reprezentanții mass-mediei locale și nu îl ultimul rând dâmbovițeni implicați in acesta lupta”, spune preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Acesta le muțumeşte tuturor celor care se implică în această perioadă – de la persoane fizice, juridice, instituții până la aleși locali.