PSD Dâmboviţa anunţă că va susţine şi va vota Guvernul Dăncilă şi că nu a fost luată încă o decizie de propunere de miniştri
PSD Dâmboviţa va susţine şi va vota Guvernul Dăncilă la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, iar la nivelul organizaţiei încă se poartă discuţii cu privire la eventuale propuneri de miniştri, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, secretarul executiv al PSD Dâmboviţa, Cristian Stan.
”PSD Dâmboviţa va vota şi va susţine Guvernul Dăncilă. Îngrijorările care au fost prezentate se refereau la o eventuală opoziţie a preşedintelui României faţă de un nou premier. În condiţiile în care lucrul acesta este depăşit, repret, organizaţia PSD Dâmboviţa, atât în cadrul Comitetului Executiv Naţional, cât şi la votul care va avea loc cu privire la Guvernul Dăncilă, va susţine formula de guvernare, cu menţiunea că, din punctul meu de vedere, PSD Dâmboviţa oricând ar putea da trei miniştri în noul guvern, mă refer aici la Adrian Ţuţuianu, Rovana Plumb sau Titus Corlăţean, astea fiind doar câteva exemple pe care le-aş putea da”, a precizat Cristian Stan.
Acesta a adăugat că, în opinia sa, ”noul guvern va aduce stabilitate şi coerenţa actului administrativ la nivel central, de care avem cu toţii nevoie”.
Întrebat dacă PSD Dâmboviţa a avut propuneri de miniştri în noul guvern, Stan a răspuns că sunt încă discuţii la nivelul organizaţiei pe acest subiect.
”Astăzi (joi, n.r.) vor avea loc discuţii informale în urma cărora se va stabili dacă PSD Dâmboviţa va avea propuneri şi dacă va avea, preşedintele organizaţiei va merge cu aceste cu aceste propuneri”, a afirmat preşedintele executiv al PSD Dâmboviţa, Cristian Stan.
Acesta a fost întrebat de jurnalişti dacă există o relaţie tensionată între conducerea PSD Dâmboviţa şi conducerea centrală a partidului.
”Din punctul meu de vedere nu poate fi vorba de aşa ceva şi o organizaţie care a câştigat detaşat toate competiţiile electorale în care a fost angrenată, aceste rezultate nu pot fi umbrite de o eventuală stare de tensiune. Între conducerea PSD Dâmboviţa şi conducerea centrală a partidului sunt relaţii corecte şi normale”, a răspuns Cristian Stan.
Înainte de demisia premierului Mihai Tudose din funcţie, liderul PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, şi-a arătat susţinerea faţă de acesta spunând că ar fi sinucidere politică pentru PSD o nouă schimbare de guvern.