Alegerile interne în PSD Dâmboviţa au continuat în localităţile Văleni Dâmboviţa, Malu cu Flori, Cândeşti şi Voineşti.
„Tur de forță al PSD Dâmboviţa, astăzi, la conferințele de alegeri din comunele de pe Valea Dâmboviţei. Este o zonă în care PSD Dâmboviţa a câștigat detașat alegerile de acum doi ani, iar din discuțiile avute zilele acestea cu locuitorii de pe Vale, procentele vor fi mult mai mari în 2024. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în aceste trei zile! Am demonstrat că, împreună, ca o adevărată echipă, atragem pe Valea Dâmboviţei sume care vor schimba în bine toate comunitățile locale. Doar pe Valea Dâmboviţei avem proiecte de peste 400 de milioane de lei”, spune, duminică, preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Rezultatele pentru președinția organizațiilor comunale sunt:
Lungu Marian – președinte PSD Văleni Dâmboviţa;
Constantin Ion – președinte PSD Malu cu Flori;
Cristea Marius – președinte PSD Cândești;
Popa Claudiu Constantin – președinte PSD Voinești.