PSD Dâmboviţa: Alegeri interne în Nucet şi Tărtăşeşti
Social democraţii dâmboviţeni sunt în perioada alegerilor interne.
„Nucet și Tărtășești, două comune în care organizațiile locale ale PSD au demonstrat seriozitate și, la fel de important, au demonstrat performanță și din punct de vedere administrativ, dovadă fiind proiectele de zeci de milioane de lei care sunt în curs de realizare sau care urmează a fi implementate în cele două localități. Acestea au fost și motivele pentru care Bărboiu Luisa Marioara la Nucet și Cristi Tudorache la Tărtășești au fost realeși de colegii lor în funcțiile de președinți ale celor două organizații comunale ale PSD. Le urăm succes și le vom fi alături în toate proiectele propuse, atât cele politice, cât și cele administrative”, a transmis preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.