Site icon stiriDB

Protest spontan al elevilor de la Liceul Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte, din cauza frigului din clase

Câteva zeci de elevi de la Liceul Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte au protestat, miercuri, în faţa instituţiei de învăţământ şi apoi în faţa Primăriei Târgovişte, din cauza frigului din clasele de curs.

Mai multe unităţi de învăţământ din Târgovişte sunt, la acest moment, fără încălzire, după ce Termica a intrat în insolvenţă şi nu mai furnizează niciun serviciu din luna mai a acestui an. Consiliul Local Târgovişte a luat în lunile septembrie-octombrie decizia montării de centrale termice, dar lucrările nu sunt finalizate în toate şcolile. Termenul de execuţie este cel târziu luna ianuarie.

Elevii participanţi la protest au strigat ”grevă” şi ”vrem căldură”.

O delegaţie a elevilor, dar şi câţiva profesori care au fost alături de elevi au fost primiţi la sediul primăriei Târgovişte de cei doi viceprimari ai municipiului, Ciprian Prisăcaru şi Ioan Ţuţuianu.

”Sunt dezamăgit de faptul ca aţi ales să faceţi această formă de protest şi nu, înainte de toate, să veniţi să putem avea un dialog cu o parte dintre reprezentanţii voştri şi cu o parte dintre reprezentanţii cadrelor didactice de la Liceul Heliade Rădulescu. Vreau să vă spun de la început că şi eu sunt profesor. Mă interesează problema voastră. Ştiu că este frig în şcoli. Nu este nicio noutate. Să nu credeţi că, dacă aţi venit astăzi aici, în acest protest spontan, ne-am adus aminte că e frig la Liceul Heliade Rădulescu. Noi ştim acest lucru. Este prioritatea numărul unu1 pentru Primăria Municipiului Târgovişte rezolvarea acestei probleme”, a spus viceprimarul Târgoviştei Ciprian Prisăcaru.

Reprezentanţii primăriei i-au asigurat pe elevii de la Liceul Ion Heliade Rădulescu că lucrările de montare a unei centrale termice în această unitatea şcolară sunt aproape de finalizare.

”Înţelegem, ştim că sunt situaţii foarte grele şi la dumneavoastră şi la alte şcoli. Lucrările la dumneavoastră sunt foarte avansate. Este posibil ca astăzi sau mâine, depinde de Distrigazul de la Ploieşti, să vină să facă recepţia. Prin gestul pe care l-aţi făcut, probabil că aţi creat un precedent şi colegii dumneavoastră unde nu avem aceleaşi soluţii, o să zică  uite, dacă ne-am dus la primărie, gata, s-a pornit”, a spus viceprimarul Târgoviştei Ioan Ţuţuianu.

Pe de altă parte, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa a anunţat că este posibil să se suspende orele de curs în şcolile din Târgovişte la care nu s-a finalizat montarea centralelor termice, până când sistemul de încălzire va fi funcţional.

Situaţia din Târgovişte este generată de intrarea în insolvenţă a Termica, societatea nemaifurnizând niciun fel de serviciu din luna mai a acestui an.

Conducerea Primăriei Târgovişte a venit încă de anul trecut cu o propunere de montare de centrale în şcoli, blocuri ANL şi sociale, precum şi în unele clădiri ale instituţiilor publice, însă a fost respinsă propunerea de consiliul local. Motivaţia a fost că valoarea proiectului este foarte mare.

Consiliul Local Târgovişte a luat o decizie de montare de centrale abia în lunile septembrie-octombrie.