Produse igienico-sanitare, oferite de Primăria Târgovişte locuitorilor din cartierul Romlux

Locuitorii din cartierul Romlux din Târgovişte vor primi produse igienico-sanitare din partea primăriei, după ce în urmă cu câteva luni aici a fost identificat un focar de hepatită.

Prin această acţiune se doreşte responsabilizarea locuitorilor din acest cartier cu privire la norme de igienă pentru a preveni diverse boli, cum ar fi hepatita, cunoscută și sub denumirea de boala mâinilor murdare.

De astfel de pachete cu produse de îngrijire personală, detergenţi, spray împotriva dăunătorilor şi soluţii de curăţat vor beneficia circa 100 de familii.

boriga romlux

”La sfârşitul lunii iulie, în zona Romlux, Direcţia de Sănătate Publică a identificat un focar de hepatită A. Din acel moment, cu forţele împreună, atât ale Primăriei Târgovişte prin Direcţia de asistenţă socială, cât şi ale Direcţiei de Sănătate Publică, reprezentată de directorul Sorin Stoica, cu care în ultima perioadă am avut o colaborare foarte bună, am făcut un plan de măsuri prin care am reuşit să stopăm undeva până la 90-95% acest focar de hepatită A. Nu este suficient doar să stopezi, ci să-ţi iei toate măsurile că nu mai există alte potenţiale focare de infecţie şi alte situaţii în care să fie nevoie de a se lua măsuri”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Târgoviște va propune spre aprobare în ședința de consiliu local de joi un proiect de hotărâre de aprobare a unei sume de 47.800 de lei pentru achiziţionarea produselor ce urmează să fie distribuite în cartierul Romlux.

”Şi dacă asupra anumitor subiecte, precum canalizare şi asfaltare în acea zonă este greu de vorbit în acest moment, putem însă noi, cu forţele proprii ale primăriei, cu sprijinul şi acordul consiliului local, să facem viaţa acelor oameni mai bună, dacă vrem să le facem educaţie şi, mai mult, să le dăm o mână de ajutor. În urma cartagrafierii realizate la data de 30 octombrie, de către Compartimentul de asistenţă medicală comunitară din cadrul Serviciului de Asistenţă Socială Târgovişte, în colaborare cu DSP Dâmboviţa, s-a constatat creşterea numărul de persoane cu hepatită virală tip A, cu preponderenţă la copii, cel mai mic în vârstă de 7 luni. Au fost realizate anchete sociale şi s-a constatat că 100 de familii au nevoie de produse pentru igiena personală şi a locuinţei, în vederea prevenirii şi evitarea răspândirii virusului”, a mai spus Boriga.

Pachete cu produse de curăţenie şi îngrijire personală vor fi distribuite pentru o perioadă de două luni. Distribuţia va fi făcută de către Direcţia de Asistenţă Socială, prin serviciul de asistenţă socială şi direcţia de cabinete şcolare, cu condiţia ca familiile să prezinte dovada de la medicul de familie că s-au vacinat împotriva virusului hepatic tip A.

”Populaţia de acolo refuza şi să se vaccineze, astfel încât prin acest proiect, pe lângă faptul că li se va acorda ajutor transpus în hrană, produse de curăţenie, vitamine, dar vor fi şi vaccinaţi, pentru că aceste ajutoare vor fi date doar în centrele medicale şcolare, aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială, astfel încât copiii vor trebui să vină personal, evident însoţiţi de părinţi, şi vor fi şi vaccinaţi împotriva virusului hepatic”, a afirmat primarul Gabriel Boriga.

 

error: Conţinut protejat !!