Primarul Târgoviştei: 130 agenţi constatatori, împuterniciţi să îi verifice pe cei izolaţi la domiciliu
Primăria Târgovişte a împuternicit 130 de agenţi constatatori pentru a verifica respectarea măsurii de izolare la domiciliu a celor din municipiu, informează, vineri, primarul Cristian Stan.
„Prin Direcţia de Asistenţă Socială a primăriei şi prin Poliţia Locală am stabilit un număr de 130 de agenţi constatatori care urmează să verifice respectarea măsurilor de izolare la domiciliu, precum şi a celorlalte interdicţii impuse în această perioadă. Am ales sa desemnăm un număr atât de mare de agenţi constatatori atfel încât să se respecte şi să asigurăm respectarea acestei măsuri care este vitală pentru asigurarea sănătăţii şi pentru prevenirea infecţiilor cu COVID-19. De asemenea, am împuternicit agenţi constatatori pentru a verifica respectarea măsurilor impuse activităţilor din restaurante, hoteluri, cafenele, baruri şi aşa mai departe”, a spus primarul Târgoviştei, Cristian Stan.
Edilul adaugă faptul că măsura verificării este luată pentru că sunt persoane care nu realizează importanţa respectării restricţiilor impuse de autorităţi.
„Din păcate sunt unele persoane care nu conştientizează importanţa respectării măsurilor, sunt măsuri obligatorii în această perioadă şi care vor contribui în mod decisiv la limitarea răspândirii coronavirusului”, subliniază primarul Cristian Stan.
Acesta spune că, la nivelul municipiului, continuă acţiunile de dezinfectare a spaţiilor publice.
„Astăzi (vineri, n.r.) la sediile administrative ale Primăriei Târgovişte vor începe acţiunile generale de dezinfectare, tot ceea ce înseamnă culoar, sală de lucru cu publicul, tot ce înseamnă zonă de lucru cu publicul va fi dezinfectată, în cadrul unei activităţi care are caracter de repetabilitate. Vom continua dezinfecţia pe străzi, pe trotuare şi celelalte măsuri anunţate`, declară primarul Târgoviştei, Cristian Stan.