Primarul localităţii dâmboviţene Pucioasa, Constantin Ana, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la sediul PSD Dâmboviţa, că birocraţia în accesarea fondurilor europene este foarte mare, exemplificând cu faptul că pentru un proiect trebuie să depună 44 de bibliorafturi semnate pagină cu pagină, circa 25.000 de pagini.
„Mi se pare că suntem într-un concurs, pe care l-am câştigat de mult, la cele mai stufoase documentaţii. Pentru o licitaţie de lucrări terminată, trebuie să mă prezint la ADR (Agenţia de Dezvoltare Regională, n.r.) cu 44 de bibliorafturi semnate pagină cu pagină, prin care eu avizez conform cu originalul fiecare document prezentat pentru procedura de atribuire a acestor lucrări. Sunt vreo 25.000 de pagini pe care o să le iau bucată cu bucată. Nimeni nu face asta în Europa”, a spus primarul social democrat din Pucioasa.
Edilul susţine că în alte ţări din Europa, procedura este una mult simplificată.
„Am fost în Portugalia la un oraş înfrăţit, am ajuns la un şantier, o şcoală depusă pe fonduri europene, în 4 luni a depus documentaţia, a semnat contractul de finanţare, a făcut licitaţia, a semnat contractul de lucrări şi a început munca. La noi trec aproape 3 ani. Vorbim toţi de absorbţia de fonduri europene, dar realitatea este foarte tristă şi foarte cruntă. E un adevărat război să obţii o finanţare”, a precizat Constantin Ana.
Primarul din Pucioasa, aflat la primul mandat, a adăugat că la prima cerere de finanţare a dus hârtiile cu o dubă, atât de voluminoase erau.
„Le spuneam celor din Portugalia ce a însemnat pentru noi un proiect european, nici nu există nivel de comparaţie. O cerere de finanţare are câteva sute de pagini, eu prima cerere de finanţare am dus-o cu o dubă că avea aproape un metru cub. Mă rog, acum lucrăm pe MySMIS (aplicaţie prin care se solicită fonduri europene, n.r.), dar lucrurile tot complicate sunt”, a explicat primarul Constantin Ana.
Acesta speră ca europarlamentarii ce vor fi aleşi să facă ceva în privinţa accesării fondurilor europene şi spune că i-a transmis ministrului Rovanei Plumb, care este şi deputat de Dâmboviţa, cu ce se confruntă un primar care vrea să obţină bani europeni.
„Speranţa moare ultima. Eu cred că cei care se vor duce acum ştiu ce au de făcut, mai ales că doamna Plumb a şi fost ministrul Fondurilor Europene. Eu mă bazez pe expertiza dânsei, sper că mesajele noatre, pentru că nu am fost singurul care i-am spus problemele pe care le întâmpinăm în activitatea noastră, sunt sigur că lucrurile se vor simplifica”, a spus primarul din Pucioasa, Constantin Ana.