Primăriile din judeţul Dâmboviţa ar putea fi executate silit dacă nu îşi plătesc datoriile aferente taxei de habitat, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Datoriile unităților administrative se ridică, la acest moment, la peste 16 milioane de lei către Supercom, operatorul care colectează deşeurile din judeţul Dâmboviţa, și 4 milioane către Eurogas Prescom, operatorul de la groapa de gunoi de la Aninoasa.
”Am negociat și ne-am înțeles cu greu, iar acum suntem la același nivel cu datoriile. Deși, s-a eșalonat pe 4 ani, nu o să putem plăti pentru că nu suntem curioși…În continuare una vorbim și una fumăm. Și avem impresia că suntem și șmecheri. În decembrie am stabilit că suntem toți serioși și plătim lună de lună. Majoritate nu se țin de cuvânt. O să vă doară capul pe mulți dintre dumneavoastră! O să dau sarcină ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, n.r.) să treacă la executarea silită a tuturor”, le-a transmis Adrian Ţuţuianu primarilor din Dâmboviţa.
Unitățile administrativ teritoriale din județ datorează către ADI Salubritate factura curentă din taxa de habitat, cotizația pe 2014 și restanțele din anii anteriori. Singurele comune care nu au datorii sunt Șotânga și Comișani.
Taxa de habitat a fost înfiinţată în 2010 şi este de 16 lei pe gospodărie. Consiliul Judeţean Dâmboviţa a anunţat că este nevoie de această taxă, ca urmare a implemetării în judeţ a unui program ISPA de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere, program cu fonduri europene de 26 de milioane de euro, 75% reprezentând fonduri nerambursabile. Taxa de habitat se încasează de primării, direct la caseriile instituţiilor sau pe factura de curent electric.
Din ADI Salubritate Dâmboviţa fac parte toate primăriile din judeţ.