Primăria Târgovişte vrea să instaleze panouri fotovoltaice şi termice la Complexul Turistic de Nataţie
Primăria Târgovişte a depus un proiect pe fonduri europene pentru a instala panouri fotovoltaice şi termice la Complexul Turistic de Nataţie din municipiu, anunţă, miercuri, primarul Târgoviştei, Cristian Daniel Stan.
„Prin proiectul cu titlul „Creşterea nivelului de independenţă energetică a Complexului Turistic de Nataţie din Târgovişte”, vor fi instalate atât panouri termice şi fotovoltaice, cât şi pompe de căldură, de natură să determine diminuarea cheltuielilor cu utilităţile, mai ales pe fondul creşterii preţurilor la gaze naturale şi la energia electrică. Astfel, prin implementarea investiţiei, se va asigura un necesar de peste 93% din consumul de energie electrică şi un necesar de aproape 70% din consumul de energie termică. Totodată, se va realiza şi scăderea nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră, care în primul an după realizarea proiectului vor înregistra o reducere a CO2 de 4,2 ori”, a precizat, pe pagina sa de facebook, primarul Cristian Daniel Stan.
Valoarea investiţiei este de 15 milioane de lei, iar proiectul a fost depus în vederea finanţarii prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.