Persoanele fizice şi juridice din Târgovişte care plătesc taxele şi impozitele restante în luna noiembrie pot beneficia de scutirea de plată a majorărilor de întârziere.
Ultima dată pentru accesarea acestei facilități fiscale este 29 noiembrie 2018.
COMUNICAT DE PRESĂ
Primăria Municipiului Târgoviște readuce în atenția contribuabililor termenul limită pentru depunerea actelor necesare pentru a beneficia de scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale, în conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) lit. b) din Legea 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală. Ultima dată pentru accesarea acestei facilități fiscale este 29 noiembrie 2018.
Astfel, pentru a veni în sprijinul contribuabililor din municipiul Târgoviște și pentru:
- prevenirea acumulării de noi datorii la bugetul local,
- stimularea achitării obligațiilor fiscale principale restante,
- creșterea gradului de colectare a impozitelor și taxelor locale,
- relansarea economică a activității persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe raza municipiului,
Contribuabilii persoane fizice trebuie să:
- Depună o cerere de scutire la Serviciul de Impozite și Taxe locale al municipiului până la data de 29 noiembrie 2018 inclusiv (pentru ușurință cererea este un formular tipizat care va fi pus la dispoziția celor interesați);
- Achite toate obligațiile fiscale principale datorate până la data de 29 noiembrie 2018 inclusiv.
În cazul contribuabililor persoane juridice, cererea de scutire de majorări de întârziere care se va depune până la 29 noiembrie 2018 inclusiv, va fi insoțită de urmatoarele documente în copie:
- a) codul unic de înregistrare fiscală;
- b) actul de constituire;
- c) statutul societății (după caz);
- d) situațiile financiare pentru perioada de referință (anul curent și ultimii doi ani fiscali anteriori);
- e) documente justificative care să ateste achitarea obligațiilor de plată principale până la data de 29 noiembrie 2018 inclusiv;
- f) o declarație pe propria raspundere, dată de reprezentantul legal al societății beneficiare, în formă scrisă și autentificată la notar, prin care beneficiarul certifică faptul că societatea comercială nu se află în stare de insolvență, lichidare, sau dizolvare, afacerea să nu fie condusă de un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricții asupra activităților sale comerciale, iar acestea să nu fie puse la dispoziția creditorilor;
- g) o declarație pe propria răspundere, dată de reprezentantul legal al societății beneficiare, în formă scrisă și autentificată la notar, prin care beneficiarul certifică faptul că societatea nu a făcut obiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța a fost integral recuperată;
- h) o declarație pe propria răspundere, dată de reprezentantul legal al societății beneficiare, în formă scrisă și autentificată la notar, în care să se indice expres faptul că societatea nu desfășoară activități exceptate de prezenta schemă de ajutor, nici ca sector de activitate principal și nici ca sector de activitate secundar;
- i) o declarație pe propria răspundere, dată de reprezentantul legal al societății beneficiare, în formă scrisă și autentificată la notar, privind orice alt ajutor de minimis primit pe perioada de referință (anul curent și ultimii doi ani fiscali anteriori).
Notă: Declarațiile notariale pe propria răspundere pot fi prezentate separat sau pot fi cuprinse într-un singur înscris. Valoarea totală a facilităților fiscale acordate întreprinderii, pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), nu va depăşi echivalentul în lei a 200.000 Euro (100.000 Euro în cazul întreprinderilor care activează în sectorul transporturilor de mărfuri).
Primarul municipiului Târgoviște
Daniel Cristian Stan