Primăria Târgovişte, precizări cu privire la restaurarea ruinelor din Parcul Mitropoliei
Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, vine cu unele precizări cu privire la restaurarea ruinelor din Parcului Mitropoliei, după ce în spaţiul public au apărut discuţii cu privire la modul cum sunt executate lucrările.
Astfel, interventiile sunt realizate de catre personal autorizat, in cadrul proiectului cu titlul “Reabilitare si modernizare Parcul Mitropoliei, Municipiul Targoviste”, proiect verificat de catre un specialist domeniul 4 inginerie – consolidare si/sau restaurare structuri istorice- numar atestat – 233S din 28.08.2006 si a fost avizat de catre Ministerul Culturii, conform Avizului nr. 227/M/2019.
Totodata, solutiile pentru restaurarea și conservarea ruinelor au fost stabilite in cadrul unei Expertize tehnice intocmite catre un expert atestat MCC sub nr. 87E/04.07.2006 si atestat MLPAT sub nr. 328/29.03.1993.
Aceste solutii cuprind, printre altele si executarea unui strat de MORTAR, MARTOR, hidrofob cu proprietăți de sigilare de culoare albă, în grosime de 8 cm, peste cota existentă a zidurilor ruinelor, precum si executarea, peste stratul martor de mortar, a unui strat de ZIDARIE MIXTA cu materiale asemănătoare cu cele existente pe o înălțime de 70 de cm, dacă cota zidurilor este sub 50 de cm de la CTA și de 30 de cm, dacă aceasta este mai mare de 50 de cm de la CTA.
Lucrarile se executa prin personal de specialitate atestat de catre Ministerul Culturii – Institutul National pentru Cercetare si Formare Culturala si sunt supravegheate de diriginte de santier atestat de catre Ministerul Culturii, Institutul National al Patrimoniului.
Pentru acest obiectiv de investitii a fost elaborat un Studiu geotehnic prin personal de specialitate vizat de catre verificator atestat conform certificatului de atestare nr. 09742/03.01.2019.
Prin urmare, respingem cu hotarare toate aceste alegatii de natura sa compromita public un proiect in plina desfasurare, care vizeaza reabilitarea parcului central al municipiului Targoviste, inclusiv restaurarea ruinelor, in contextul in care proiectul este avizat de catre Ministerul Culturii, este verificat de catre un verificator atestat de catre Ministerul Culturii, iar lucrarile se executa de catre personal atestat de catre Institutul National pentru Cercetare si Formare Culturala si sunt supravegheate de catre un diriginte de santier atestat de catre Ministerul Culturii.