Primăria Municipiului Târgoviște a hotărât, ca în lunile următoare, să stopeze eliberarea autorizațiilor de spargere a străzilor. Asfel, pentru a proteja covorul asfaltic existent, nu se vor elibera autorizaţii de spargere străzi pentru efectuarea branșamentelor la rețelele de apă-canalizare, gaze naturale, energie electrică, telefonie, fibră optică și cablu tv. Decizia nu se va aplica în cazul lucrărilor efectuate pe teren neasfaltat.
Măsura se va pune în aplicare începând cu data de 15 decembrie 2013 deoarece tehnologia de turnare a asfaltului pentru refacerea carosabilului nu se realizează în anotimpul rece.
”Solicitările privind realizarea acestor lucrări, care vor fi depuse în perioada următoare, rămân în evidența noastră urmând ca din 1 martie 2014 să se reia eliberarea autorizațiilor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Târgovişte, remis marţi.