Site icon stiriDB

Primăria Târgovişte anunţă dezinfectări periodice ale spaţiilor publice şi reducerea transportului public cu 40%

Primăria Târgovişte anunţă, joi, într-un comunicat de presă, măsuri suplimentare de prevenire a coronaviruslui, printre caestea dezinfectarea periodică a spaţiilor publice şi diminuarea programului de transport în comun cu 40%.

„Primăria Târgovişte încearcă, pe cât posibil, limitarea răspândirii coronavirusului, prin noi acţiuni de dezinfecţie a locurilor şi spaţiilor publice. Astfel, vor fi desfăşurate următoarele acţiuni: dezinfectare parcuri şi locuri de joacă (de cel puţin 2 ori/săptămână); dezinfectare străzi şi trotuare (de cel puţin 2 ori/săptămână); dezinfectare generală a mijloacelor de transport în comun (de cel puţin 2 ori/săptămână). De asemenea, la finalizarea traseului se va desfăşura un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere, a uşilor, scaunelor şi a altor elemente de sprijin din autobuze şi microbuze”, precizează Primăria Târgovişte.

De asemenea, primăria anunţă că se va face dezinfectare în unităţile de învăţământ, iar la redeschiderea cursurilor medicul şcolar va realiza un triaj epidemiologic.

Şi clădirile primăriei vor fi dezinfectate periodic, iar personalul care lucrează cu publicul va primi măşti şi mănuşi de protecţie.

Persoanele izolate la domiciliu vor fi contactate de reprezentanţi ai administraţiei locale, în vederea acordării măsurilor de sprijin, astfel încât să se evite orice situaţie în care persoanele respective să iasă din izolare.

Primăria Târgovişte mai anunţă că începând de joi Parcul Chindiei se închide pentru dezinfecţie.

„La toate acestea se adugă măsura diminuării programului de transport în comun cu aproximativ 40%. Astfel, vehiculele aparţinând societăţii Servicii Publice Municipale Târgovişte vor funcţiona după următorul program: 05.00 – 08.00 – curse normale; 13.00 – 16.00 – curse normale exterior; 21.00 – 23.00  – curse normale. Programul detaliat de transport poate fi consultat şi în staţiile de traseu, precum şi în cadrul aplicaţiei Târgovişte City App. De precizat că toate spaţiile administraţiei publice locale târgoviştene destinate lucrului cu publicul sunt dotate cu dozatoare cu substanţe dezinfectante pe bază de senzor”, mai precizează Primăria Târgovişte.

Conform sursei citate, numerele de telefon puse la dispoziţie de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa în această perioadă de pandemie sunt: 0786 930.676, 0785 213.252, 0785 213.253, 0785 213.254.