Primăria Târgovişte anunţă că are investiţii în derulare de 450 de milioane de lei, bani nerambursabili [video]

Primăria Târgovişte anunţă că are investiţii în derulare de 450 de milioane de lei, bani nerambursabili [video]

Primăria Târgovişte are la acest moment investiţii în derulare de 450 de milioane de lei, cele mai importante fiind reabilitarea Şanţului Cetăţii, Parcului Chindia, reabilitare termică blocuri, susţinerea transportului alternativ, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan.

„Este o sumă mai mare în comparaţie cu suma pe care o aveam la dispoziţie pe exerciţiul financiar european anterior. Repet, aproximativ 450 milioane de lei (…). În etapa următoare vom porni şi licitaţiile de execuţie. În afara celor 450 de milioane mai avem pe PNRR proiecte în valoare de aproximativ 300 de milioane de lei. 90% dintre acestea în faza de execuţie. Cu precizarea că, până la finalul acestui an, aproximativ 17 investiţii vor fi finalizate, iar cereri de finanţare avem depuse în acest moment 25”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Acesta a adăugat că cei 450 de milioane de lei, bani nerambursabili, vor transforma în continuare municipiul Târgovişte.

„Sper să ne menţinem şi la finalul execuţiei financiare europene care a debutat de curând pe primul loc pe ceea ce înseamnă accesarea de fonduri europene, aşa cum s-a întâmplat şi pe ultimul exerciţiu financiar european, Târgoviştea fiind la o distanţă foarte mare de următorul clasat, aproximativ de trei ori mai mulţi bani pe cap locuitor la Târgovişte decât la locul 2 (…). Deci, avem multă treabă. Din punctul meu de vedere, la nivelul de investiţii de care am discutat, Târgoviştea are asigurată dezvoltarea echilibrată pe următorii 5-6 ani lejer, chiar dacă n-am mai accesa, dar lucrul acesta nu se va întâmpla, niciun fel de investiţie”, a mai spus Stan.

Conferinţa de presă a avut loc la Grădiniţa nr. 14 din Târgovişte, unde administraţia locală implementează un proiect de renovare energetică. Este vorba de un proiect în valoare de aproape 3 milioane de lei, finanţat prin Administraţia Fondului de Mediu. Lucrările vor fi gata în vara acestui an.