Primăria Târgovişte: 31 martie, ultima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale fără majorări şi cu reducere de 10%

Primăria Târgovişte: 31 martie, ultima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale fără majorări şi cu reducere de 10%

Primăria Municipiului Târgoviște informează că termenul limită până la care se pot plăti taxele și impozitele locale, aferente semestrului I al anului fiscal 2023, fără majorări de întârziere, este vineri, 31 martie 2023.

Contribuabilii care își achită obligațiile aferente întregului an, până la data menționată, beneficiază de o bonificație de 10% din cuantumul total al taxelor și impozitelor pe terenuri, clădiri, autovehicule și/sau taxa de habitat.

Potrivit legislației în vigoare, contribuabilii care nu-și achită obligațiile fiscale până la 31 martie 2023 vor suporta majorări de întârziere de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale principale, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență.

Impozitele și taxele locale se pot achita la ghișeele instituției în numerar sau cu cardul bancar, prin ordin de plată, mandat poștal sau prin internet la adresa www.ghiseul.ro.

Programul de încasări la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale din str. Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E4, parter este:

  • luni, miercuri, joi și vineri:  08.00 – 16.30
  • marți:  08.00 – 18.30.
error: Conţinut protejat !!