Primarul din oraşul dâmboviţean Pucioasa, Constantin Ana, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că procedurile de achiziţie sunt o piedică în calea derulării investiţiilor, lucru ce face ca administraţiile locale să nu fie performante.
”Sincer, eu sunt deprimat de modul în care se face administraţia în România, nu datorită nouă, datorită legilor şi piedicilor pe care toată lumea a ţinut să le pună administraţiei locale prin legi şi ordonanţe şi aşa mai departe. Suntem nevoiţi să ne mişcăm cu o viteză net inferioară celei propuse, iar cetăţenii nu mai au răbdare. Pe mine mă doare sufletul să constat că avem o grămadă de discuţii de genul: nu se face nimic. Ba se fac foarte multe lucruri, numai că aceste lucruri se fac foarte încet”, a spus primarul din Pucioasa.
Acesta a precizat că se referă, în principal, la procedurile de achiziţie publică.
”Vă daţi seama, noi nu avansăm un minut, avem două licitaţii unde avem ANAP-ul (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, n.r.) prezent, la Axa 7 avem procedura pentru publicitate şi execuţia de lucrări şi stăm să vină ANAP-ul, nu ştiu câţi oameni sunt în Dâmboviţa, dar vin foarte rar, la publicitate sunt specialiştii din Dâmboviţa, la execuţie sunt din Prahova, acolo lucrurile merg ceva mai bine. Mă gândesc cu groază ce va fi când vom semna şi celelalte proiecte, mai avem patru în evaluarea finală la ADR, nu-mi imaginez ce va fi când vom avea de dus patru-cinci licitaţii deodată pentru suntem legaţi de mâini şi de picioare, lucrurile merg foarte greu”, a mai spus primarul Pucioasei, Constantin Ana.
Acesta a adăugat că are informaţii de la ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, că se lucrează la simplificarea procedurilor care privesc achiziţiile publice.
”Domnul Teodorovici ne-a promis o simplificare la momentul când a venit aici, la Târgovişte, din câte ştiu se lucrează la o Lege a achiziţiilor, nu ştiu când va ieşi şi nu ştiu dacă forma pe care noi o ştim este cea finală. Se vor schimba lucrurile în bine, sper eu”, a afirmat Constantin Ana.