Preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a făcut parte din delegaţia PSD care a mers la consultările de la Cotroceni
Preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a făcut parte din delegaţia PSD care a mers la consultările de la Cotroceni. Acesta spune ce i-au transmis social democraţii preşedintelui Klaus Iohannis.
„Astăzi, alături de președintele PSD, Marcel Ciolacu, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, dar și de primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și doamna Corina Ene, primar în comuna Căbeşti, judeţul Bihor, am participat la consultările cu președintele Klaus Iohannis. Prin prezența noastră la Cotroceni, PSD a dat dovadă de responsabilitate și de maturitate politică. Am oferit soluții astfel încât, în cel mai scurt timp, România să revină la o situație stabilă, din toate punctele de vedere”, afirmă Corneliu Ştefan.