Site icon stiriDB

Preşedintele CJ Dâmboviţa s-a întâlnit cu directorii de şcoli din Târgovişte

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, s-a întâlnit, joi, cu directorii de şcoli din Târgovişte, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru a discuta cu aceştia, înainte de votarea bugetului local pe 2014, despre problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ.

”Întâlnirea, care a durat aproximativ trei ore, şi-a propus să identifice problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ din municipiul Târgovişte, care necesită intervenţia autorităţii administraţiei publice municipale (Consiliul Local, primar) în sensul finanţării lucrărilor, pregătirii de noi proiecte, identificării surselor de finanţare”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa, remis vineri.

Conform documentului, discuţia a fost utilă din perspectiva fundamentării bugetului municipiului Târgovişte pentru anul 2014 şi anii următori, precum şi pentru identificarea de proiecte ce pot fi dezvoltate prin fonduri europene, guvernamentale şi alte surse în perioada 2014 – 2020.

”După analiza aprofundată a tuturor solicitărilor, propunerile grupului de consilieri municipali ai PSD vor fi supuse dezbaterii cu toate grupurile politice din Consiliul Local Municipal. Demersul impune o abordare pragmatică, onestă, care să ţină cont de problemele obiective ale sistemului de învăţământ, cadre didactice, elevi, şi nu una dominată de frustrări marginale sau interese politicianiste”, se mai arată în comunicatul CJ Dâmboviţa.

În document se mai spune că preşedintele CJ Dâmboviţa şi-a propus în perioada următoare mai multe astfel de întâlniri de lucru şi dezvoltarea unui dialog permanent cu reprezentanţi ai instituţiilor publice, organizaţii neguvernamentale, sindicate etc.

La întâlnirea de joi de la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa au fost prezenţi inspectorul şcolar general – Luminiţa Preda, viceprimarul municipiului Târgovişte, Ioan Ţuţuianu, consilierii locali municipali ai Partidului Social Democrat, directorii grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din municipiu.

stiriDB va prezintă textul integral al comunicatului

[spoiler title=”Comunicat de presă (click pentru textul integral)” style=”fancy” icon=”plus-circle”]

Comunicat de presă

 

Joi, 09.01.2014, a avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, sub coordonarea preşedintelui Consiliului Judeţean – Adrian Ţuţuianu şi a inspectorului şcolar general – Luminiţa Preda, o întâlnire de lucru la care au participat viceprimarul municipiului Târgovişte, Ioan Ţuţuianu, consilierii locali municipali ai Partidului Social Democrat, directorii grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din municipiu.

Întâlnirea, care a durat aproximativ 3 ore, şi-a propus să identifice problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ din municipiul Târgovişte, care necesită intervenţia autorităţii administraţiei publice municipale (Consiliul Local, primar) în sensul finanţării lucrărilor, pregătirii de noi proiecte, identificării surselor de finanţare.

Discuţia, axată exclusiv pe probleme administrative, este utilă din perspectiva fundamentării bugetului municipiului Târgovişte pentru anul 2014 şi anii următori, precum şi pentru identificarea de proiecte ce pot fi dezvoltate prin fonduri europene, guvernamentale şi alte surse în perioada 2014 – 2020.

După analiza aprofundată a tuturor solicitărilor, propunerile grupului de consilieri municipali ai PSD vor fi supuse dezbaterii cu toate grupurile politice din Consiliul Local Municipal. Demersul impune o abordare pragmatică, onestă, care să ţină cont de problemele obiective ale sistemului de învăţământ, cadre didactice, elevi, şi nu una dominată de frustrări marginale sau interese politicianiste.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi-a propus în perioada următoare mai multe astfel de întâlniri de lucru şi dezvoltarea unui dialog permanent, pe diverse paliere de activitate, cu reprezentanţi ai instituţiilor publice, organizaţii neguvernamentale, sindicate, etc. 

Biroul de presă

[/spoiler]