Preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, anunţă că au fost date amenzi pentru cei care au distrus drumul din munte, DJ 714.
„Au distrus drumul, acum plătesc! Până miercurea viitoare, 17 noiembrie, proprietarii amenajărilor silvice din cauza cărora nu se mai poate circula pe porțiuni întregi ale DJ 714 Glod – Sanatoriu Moroeni – Zănoaga trebuie să refacă drumul pe banii lor. Echipele trimise în teren au dat și trei amenzi cu valoare totală de 15.000 de lei. Pe lângă aceste sancțiuni, am mai decis intensificarea controalelor în zona exploatațiilor forestiere din munte, astfel încât mașinile care transportă lemne să nu mai folosească drumul DJ 714 în weekenduri”, spune Corneliu Ştefan.