Preşedinte CJ Dâmboviţa: Opt case au ars la Crevedia, alte 11 sunt afectate

Preşedinte CJ Dâmboviţa: Opt case au ars la Crevedia, alte 11 sunt afectate

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, anunţă, duminică dimineaţă, că la Crevedia au ars opt case şi alte 11 sunt afectate.

„Am avut o discuție în această dimineață cu premierul României, Marcel Ciolacu, pentru a pune la punct modul în care îi vom ajuta pe locuitorii din Crevedia ale căror case și gospodării au ars sau au fost afectate în incendiul de aseară. Tot în cursul acestei dimineți, am solicitat întrunirea Comandamentului pentru Situații de Urgență astfel încât să acționăm rapid pentru ca oamenii să se poată întoarce, în cel mai scurt timp, la casele lor. Din datele pe care le avem la acest moment, au ars 8 case, iar alte 11 sunt afectate. De asemenea, tuturor familiilor evacuate le vom pune la dispoziție locuri de cazare în zonă. Totodată, de la prima oră, au ajuns la Crevedia alimente și alte ajutoare pentru cei care au fost afectați de incendiul de aseară. Încă o dată, le mulțumim pompierilor, cadrelor medicale, ambulanțierilor, oamenilor de ordine, tuturor celor care, aseară, au intervenit, riscându-și viața, pentru ca efectele exploziilor și incendiilor să fie cât mai mici”, precizează, într-o postare pe facebook, Corneliu Ştefan.

În urma exploziilor de la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, au fost 57 de răniţi şi un mort. O altă persoană a făcut infarct şi a murit.

error: Conţinut protejat !!