Preşedinte CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan: Am semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea DJ 712A Runcu-Râu Alb

A fost semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea DJ 712A Runcu-Râu Alb, valoarea totală a acestuia fiind de 15,2 milioane de lei, dintre care prin programul „Angehl Saligny” este asigurată suma de aproximativ 9 milioane de lei, restul fiind suportată de CJ Dâmboviţa.

Pe tronsonul cu lungimea de 2,1 kilometri se vor realiza:

– fundații;

– covoare asfaltice;

– 11 podețe;

– 7 podețe de acces;

– șanțuri pavate pe o lungime de 3,3 km;

– 80 ml de rigole carosabile;

– 150 ml de rigole ranforsate.

„În cazul acestei investiții, avem proiectul tehnic realizat, iar în perioada următoare vom scoate la licitație lucrările de execuție. Modernizarea infrastructurii rutiere este una dintre principalele mele priorități, de aceasta depinzând în cea mai mare măsură dezvoltarea județului nostru, dar și creșterea gradului de siguranță pe drumurile din Dâmbovița”, anunţă preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

error: Conţinut protejat !!