Poştăriţa din localitatea dâmboviţeană Tărtăşeşti a fost tâlhărită, vineri, i-a fost luată geanta de serviciu în care se aflau banii de alocaţii şi pensii, informează Inspectoratul judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa.
Poliţiştii îi caută acum pe făptaşi.
”În urma cercetării la faţa locului, poliţiştii au stabilit că pe parcursul acestei dimineţi (vineri dimineaţa, n.r.), o femeie, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Tărtăşeşti, factor poştal, în timp ce ieşea din curtea locuinţei, a fost abordată de doi tineri, ocazie cu care unul dintre aceştia a pulverizat către partea vătămată cu un spray lacrimogen”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa.
Ulterior, cei doi bărbaţi au sustras geanta de serviciu a factorului poştal ce conţinea sume de bani reprezentând contravaloarea unor alocaţii şi pensii.
Din primele verificări, suma de bani, reclamată a fi sustrasă, se ridică la 4000 de lei.
În prezent, poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.