Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa atrage atenţia că se continuă, la nivel de judeţ, tentativele de înşelăciune prin metoda ‘accidentul’.
”Poliţiştii au fost sesizaţi, joi, 20 august 2015, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care, sub pretextul implicării fiicei sale într-un accident de circulaţie, i-ar fi solicitat acestuia suma de 60.000 lei. Banii solicitaţi erau necesari pentru o presupusă intervenţie chirurgicală. Deşi bărbatul s-a aflat sub influenţa impulsului emoţional, acesta a verificat veridicitatea informaţiilor, constatatând că membrul familiei indicat nu a fost implicat în niciun eveniment rutier”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa.
Poliţiştii caută acum pe cel sau cei care au pus la cale înşelăciunea.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii dâmboviţeni au mai multe recomandări:
-manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi nu daţi curs solicitării de a trimite bani persoanelor necunoscute, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională.
-verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier ; cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau apelaţi chiar persoana respectivă pe numărul cunoscut de dumneavoastră. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile.
-dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi totuşi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin, nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei.
-fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.
-nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau pe care dumneavostră nu îl cunoaşteţi.
-nu trimiteţi copii de pe cartea de identitate sau de pe cardul de credit prin email sau fax persoanelor necunoscute.