Poliţiştii din Dâmboviţa, împreună cu cei din Argeș, au pus în executare, miercuri dimineaţa, 17 mandate de aducere, pe numele unor persoane din localităţile Pătroaia şi Voia, bănuite de comiterea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, distrugere, lovire şi alte violenţe şi violare de domiciliu.
”Cei în cauză au fost duşi la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti pentru audieri, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa.
La activități au participat peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratoratelor de Poliţie ale Judeţelor Dâmbovița și Argeş, luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţie şi Acţiuni Speciale Bucureşti şi jandarmi.