PNL Târgovişte, voluntariat pentru ecologizarea unui loc de joacă
Liberalii târgovişteni au organizat, sâmbătă, o primă acţiune dintr-un program stabilit la nivelul filalei, de voluntariat în folosul comunităţii.
La propunerea membrilor, liberalii au ecologizat un loc de joacă din microraionul 6 al municipiului Târgovişte, zona Piaţa Select. Au fost curătaţe aleile, strânse cioburile şi gunoaiele din zona verde, completat nisipul din spaţiul pentru joacă şi reparate băncile rupte. De semenea au fost montate trei coşuri de gunoi şi plantaţi câţiva copaci pentru a completa spaţiul verde.
La acţiune au luat parte preşedintele PNL Târgovişte – Gabriel Cristache, preşedintele TNL Dâmboviţa – Adrian Mocanu, preşedintele CSL – Alexandru Dumitra, preşedintele TNL Târgovişte – Claudiua Ţenea, consilierul local Diana Diaconu, preşedintele PNL Cartier micro 6 – Florin Aldea, , preşedintele PNL cartier CFR – Marian Stanciu, precum şi tineri membri şi simpatizanţi liberali.
”Este o primă acţiune de acest fel, pe care o vom repeta şi în alte cariere ale municipiului. Am identificat deja mai multe zone unde se poate interveni pentru ecologizare sau reparaţia mobilierului din parcuri. Ne bucurăm de sprijinul tinerilor din organizaţie, care au răspuns prezent la toate acţiunile de voluntariat pe care le-am iniţiat. În acest parc, cea mai mare problemă identificată au fost cioburile. Am ridicat sute de bucăţi de sticlă, cele mai multe de la sticle de bere, iar pe această cale dorim să lansăm un apel la responsabilitate din partea adulţilor, pentru a păstra curat locul de joacă. Cioburile pun copiii în pericol!” a precizat preşedintele PNL Târgovişte, Gabriel Cristache.