Reprezentanţi ai PNL Târgovişte au oferit daruri, în apropierea sărbătorilor pascale, pentru bătrâni şi copii instituţionalizaţi.
”Suntem la Centrul social pentru vârstnici Sf. Elena din Târgovişte, aici unde sunt găzduiţi 16 beneficiari, persoane care nu au pe nimeni. Noi ne-am gândit, şi spun noi pentru că am alături de mine echipa PNL Târgovişte, pentru că este Joia Mare şi suntem foarte aproape de sărbătorile pascale, ne-am gândit să venim alături de vârstnicii care sunt aici la Sf. Elena pentru a le ura sărbători fericite şi pentru a le suplini oarecum lipsa persoanelor dragi pe care nu le au în aceste zile alături. Le doresc multă sănătate, să aibă zile luminoase. Vom merge şi la Suseni, la un Cămin de copii”, a declarat preşedintele PNL Târgovişte, Ciprian Prisăcaru.