PNL Dâmboviţa:Sperăm că Cioloş va accepta susţinerea PNL pentru un nou mandat de premier, dacă nu se va înscrie în partid

Sperăm ca Dacian Cioloş să accepte susţinerea PNL pentru un nou mandat de premier, dacă nu va dori să între în partid, a declarat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PNL Dâmboviţa, Sorin Davidescu.

”Nu am de unde şti dacă domnul prim ministru va dori să se alăture partidului. În ceea ce ne priveşte, sperăm să accepte susţinerea Partidului Naţional Liberal, dacă nu va accepta să intre în PNL, susţinerea pentru un nou mandat de premier”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL Dâmboviţa, Sorin Davidescu, citat de Agerpres.

Întrebat de jurnalişti dacă PNL nu are candidat din rândul partidului pentru postul de prim ministru, Davidescu a spus că nu.

”În momentul de faţă nu. Şi domna preşedintă Gorghiu a declarat clar acest lucru”, a susţinut purtătorul de cuvânt al PNL Dâmboviţa, Sorin Davidescu.

sorin-davidescu

error: Conţinut protejat !!