PNL Dâmboviţa: PSD e în degringoladă, negocierile cu UDMR au arătat disperarea PSD
PSD e în degringoladă, iar negocierile cu UDMR au arătat disperarea social democraţilor, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu.
”PSD se află în degringoladă. Ceea ce se întâmplă la nivel naţional e demn de cartea recordurilor, partidul care a obţinut, ce-i drept, un rezultat foarte bun la alegeri, să îşi răstoarne propriul guvern printr-o moţiune de cenzură este rar întâlnit (…). Din consultările pe care le-am avut cu colegii liberali am înţeles că parlamentarii PNL vor participa la dezbaterea moţiunii, dar nu vor participa la vot. Nu dorim să fim părtaşi la acest meci intern al PSD”, a spus Caraveţeanu.
Acesta a adăugat că Guvernul Grindeanu ar trebui să plece şi a subliniat că actuala criză politică aduce mari dezavantaje ţării.
”În ce priveşte moţiunea de cenzură, Guvernul Grindeanu ar trebui să plece acasă. Nu a ajuns acolo în urma unui examen, a unui concurs, a ajuns susţinut de un partid politic (…). Criza politică aduce numai dezavantaje atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Negocierile PSD cu UDMR au arătat disperarea în care se găseşte PSD”, a afirmat preşedintele PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu.