PNL Dâmboviţa susţine, într-un comunicat de presă remis joi seara, că îşi va retrage reprezentanţii din Consiliul de Adminstraţie al Companie de Apă Târgovişte Dâmboviţa.
Motivul este dat de ”neregulile existente şi pericolul iminent de a pierde proiectele cu fonduri europene contractate în anii anteriori”.
[spoiler title=”comunicat de presă PNL Dâmboviţa” open=”yes” style=”fancy” icon=”plus-circle”]Biroul Politic Permanent al PNL Dâmboviţa a decis, în această seară, să-şi retragă reprezentanţii din Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa. Partidul Naţional Liberal nu va mai gira politic conducerea acestei instituţii, asumate deja de PSD şi de Adrian Ţuţuianu, având în vedere gravele nereguli existente şi pericolul iminent de a pierde proiectele cu fonduri europene contractate în anii anteriori.
”La Compania de Apă se întâmplă lucruri care, mai devreme sau mai târziu, vor intra în vizorul organelor de urmărire penală””, a explicat colegilor Aurelian Popa, unul dintre membrii CA al Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa, care urmează să-şi înainteze demisia.
Grav este faptul că proiectul derulat prin Fondul de Mediu la Compania de Apă este compromis, instituţia riscând să nu poată accesa cea de-a doua tranşă de fonduri, fapt care ar avea drept consecinţă pierderea investiţiilor în reţelele de apă şi canalizare în 40% dintre localităţile judeţului.
”Nu putem gira politic incompetenţa PSD în Compania de Apă, care se reflectă direct în buzunarele consumatorilor, nevoiţi să plătească unul dintre cele mai mari preţuri din ţară pentru servicii de cea mai proastă calitate. Am cerut public, de nenumărate ori, autosesizarea autorităţilor competente”, a precizat co-preşedintele PNL Dâmboviţa, Iulian Vladu.
Comunicat PNL Dâmboviţa
[/spoiler]Decizia anunţată de PNL Dâmboviţa vine imediat după ce primarul interimar al Târgoviştei Ciprian Prisăcaru (PNL) a fost înlocuit cu Cristian Stan (PSD).
Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa este format din:
Simion Adrian- Presedinte
Brezan Ovidiu- Membru
Goicea Valeriu- Membru
Grad Ioan Florin- Membru
Mariutan Alexandru- Membru
Popa Aurelian- Membru
Ultimii doi sunt propuşi de PNL.