Site icon stiriDB

Piaţa agroalimentară ilegală continuă să funcţioneze în centrul Târgoviştei

Piaţa ilegală din centrul municipiului Târgovişte, pe strada Locotenent Stancu Ion, în spatele Pieţei 1 Mai, continuă să funcţioneze, deşi nu are autorizaţie.

Despre acest subiect s-a vorbit public, la o şedinţă de consiliu local (stiriDB a relatat despre acest lucru), încă din luna iulie, însă autorităţile nu au închis piaţa. Măsura anunţată până acum a fost o amendă de 5.000 de lei dată, de Poliţia Locală Târgovişte, proprietarului.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa nu ştie despre această piaţă.

”Ce? Piaţa ilegală? Nu avem competenţe să autorizăm sanitar acest tip de obiectiv. Deci noi nu autorizăm pieţele. O să iau legătura cu inspectorii sanitari să văd dacă acest obiectiv a fost controlat vreodată”, a fost răspunsul directorului adjunct al DSP Dâmboviţa, Costea Gabriela.

”Nu am avut sesizări”, a fost răspunsul directorului adjunct al DSP Dâmboviţa, la întrebarea ce măsuri a luat instituţia pe care o reprezintă în legătură cu piaţa respectivă.

”Nu am avut sesizări din partea populaţiei din punctul acesta de vedere. Eu nu am ştiut că funcţionează ilegal. Am crezut că are autorizaţie de funcţionare de la Primăria Târgovişte, nu aveam de unde să ştim. Bun, atunci o să demarăm şi noi un control la piaţă să vedem despre ce este vorba, noi nu am ştiut că funcţionează ilegal, că nu are autorizaţie, nu am ştiut. Acum aud”, a mai spus directorul adjunct al DSP Dâmboviţa, Costea Gabriela.

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa nu controlează decât comercianţii, nu şi aspecte privind autorizarea pieţei.

”De piaţa ilegală? Nu, este agro-alimentară. Eu ştiu de piaţa respectivă, dar am înţeles că este în curs de amenajare. Noi am făcut controale la cei care comercializează produse, au fost sancţionaţi pentru depozitare, lipsa documentelor sau pentru ce s-a constatat la data controlului. Acte de autorizare la noi nu s-au depus”, a declarat, pentru stiriDB, directorul adjunct al DSVSA Dâmboviţa, Marius Bucur.

Întrebat dacă ar trebui închisă piaţa, din moment ce nu are autorizaţie, răspunsul directorului adjunct al DSVSA Dâmboviţa a fost ”dacă nu are autorizare de funcţionare, ce să închizi!?”

”Noi ca instituţie nu putem să le interzicem, asta poate Poliţia, Poliţia Locală să nu îi mai lase să intre. Am înţeles că acolo e ceva privat. Chiar nu ştiu despre ce e vorba acolo, care este statutul acelui loc”, a precizat Marius Bucur.

Întrebat cum DSVSA a putut dispune închiderea târgurilor şi oboarelor fără autorizaţie din judeţ şi în acest caz nu face nimic, răspunsul directorului adjunct al instituţiei a fost: ”nu e ceva similar, pentru că am înţeles că acolo e ceva privat. Verificăm comercianţii şi sancţionăm sau nu, dar ca locaţie… Acolo vând numai vegetale, din câte ştiu eu”.

Întrebat dacă piaţa este autorizată, arhitectul şef al Primăriei Târgovişte, Alexandrina Soare, a răspuns ”chiar nu ştiu să vă zic, nu ţin minte”.

”Toate listele autorizaţiilor sunt afişate pe site-ul primăriei”, a precizat arhitectul şef al municipiului Târgovişte.

În realitate, lista autorizaţiilor nu este actualizată din data de 18 iulie 2014.

”În consiliul local a fost băgat pe ordinea de zi proiectul plan urbanistic zonal, care este primul pas în obţinerea autorizaţiei de construire. Din câte cunosc, dânşii au o cerere, nu ştiu dacă au şi depus la mapă un proiect în vederea obţinerii autorizaţiei de construire”, a spus arhitectul şef al municipiului Târgovişte, Alexandrina Soare.

La precizarea că vrem să aflăm nu despre construcţia care se va face acolo ci despre funcţionarea pieţei agro alimentare, răspunsul a fost ”chiar nu ştiu să vă zic, nu ţin minte”.

stiriDB vă prezintă cerințele minime prevăzute de lege pentru funcționarea unei piețe agroalimentare

HOTĂRÂRE   Nr. 348 din 18 martie 2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice

EMITENT:      GUVERNUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 269 din 26 martie 2004

 

[…]

ART. 9

(1) Pieţele pot funcţiona în baza autorizaţiei de funcţionare eliberate de autorităţile publice locale, după obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare şi a celorlalte autorizaţii speciale potrivit reglementărilor legale şi cu respectarea prezentelor prevederi.

[…]

ART. 12

(1) Pieţele, cu excepţia celor ce comercializează animale vii, vor fi asigurate cu servicii care să faciliteze desfăşurarea activităţii în condiţii optime, potrivit legii, dimensionate în funcţie de numărul locurilor de vânzare şi de tipul de piaţă, respectiv:

  1. a) spaţii pentru depozitarea mărfurilor şi a ambalajelor;
  2. b) spaţii pentru păstrarea şi închirierea cântarelor şi a echipamentelor de protecţie;
  3. c) locuri pentru amplasarea cântarelor de control;
  4. d) bazine compartimentate pentru spălarea legumelor şi fructelor;
  5. e) fântâni cu jeturi de apă potabilă, amplasate pe platou, sau alte surse de apă potabilă;
  6. f) birou administrativ;
  7. g) spaţii pentru păstrarea materialelor de întreţinere şi de curăţenie;
  8. h) locuri de parcare;
  9. i) punct de colectare a deşeurilor rezultate din activitatea comercială;
  10. j) punct cu mijloace iniţiale de intervenţie pentru P.S.I.;
  11. k) WC-uri publice.