Peste 8.500 de copii au vizitat Curtea Domnească Târgovişte în cadrul Şcolii Altfel
Peste 8.500 de elevi au vizitat Curtea Domnească din Târgovişte, în această săptămână, în cadrul programului Şcoala Altfel, participând la diverse ateliere, de arheologie, numismatică, artă sau etnografie.
”Multe dintre activităţi au fost făcute pe specificul muzeelor, cum ar fi atelierul de artă parietală, unde am lucrat cu copiii în muzeul deschis anul trecut, Muzeul evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic, unde copiii au avut posibilitatea să se familiarizeze cu arta preistorică, cu pictura din perioada respectivă. Au putut să realizeze desene folosind instrumentar aşa cum făceau şi cei din paleolitic cu pensule făcute din crenguţe care au fost bătute la capăt astfel încât să se obţină o parte cu care se poate desena, cu pigmenţi făcuţi din oxid de fier sau din cărbune pe care l-au pisat şi au preparat astfel o culoare neagră”, a declarat, vineri, directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina.
Elevii au putut să restaureze obiecte, să efectueze săpături arheologice şi să viziteze expoziţiile Muzeului de Istorie Târgovişte.
”Am avut un atelier interesant de restaurare de bunuri de patrimoniu, în care copiii au avut posibilitatea să lucreze efectiv la restaurare. Am adunat noi nişte piese fără mare valoare de prin sate şi le-am spart, ei trebuind să le lipească, să le integreze cromatic, să vadă care este tot acest proces prin care cioburile descoperite de cercetători, de arheologi recapătă, ca să zic aşa, viaţă. Am mai avut un atelier de numismatică, de care copiii s-au arătat interesaţi. Le-am prezentat povestea monedei, cum a apărut, din ce necesitate au apărut banii, au putut să vadă expoziţiile noastre numismatice, monede dacice, romane şi de asemenea li s-a spus şi istoria leului nostru sau a dolarului american”, a mai spus directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească, Ovidiu Cârstina.
În total, au fost organizate 21 ateliere la care au participat elevi în cadrul programului Şcoala Altfel, în această săptămână.