Peste 1.100 de persoane au ajuns la spital, în Târgovişte, muşcate de câini
Peste 1.100 de persoane au ajuns, de la începutul anului, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Târgovişte, din cauză că au fost muşcate de câini.
Dintre cei muşcaţi de câini 250 sunt copii.
Pacienţii au primit tratament antirabic şi tratament cu antibiotice la domiciliu.
”Pur şi simplu, situaţia e dramatică, iar fără modificarea legislaţiei, care să permită, printre alte metode de stăpânire a fenomenului şi eutanasierea, toate teoriile sunt simple vorbe în vânt. Adoptarea unui regulament local de funcţionare a unui serviciu care să gestioneze câinii fără stăpân este doar o soluţie de a cheltui inutil banii publici, pentru că, pe actuala legislaţie, câinii, după sterilizare şi după câteva zile de găzduire în centre, sunt trimişi înapoi în teritoriu”, susţine city managerul municipiului Târgovişte, Gabriel Cioacă.