Poliţiştii dâmboviţeni au ridicat aproape 200.000 de articole pirotehnice, în urma unei percheziţii domiciliare, efectuată la un bărbat bănuit de infracţiuni la regimul materiilor explozive, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, remis miercuri.
Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, au descins, miercuri, la un imobil din municipiul Târgovişte, la o persoană bănuită de comiterea de infracţiuni la regimul materiilor explozive.
În urma percheziţiei, la domiciliul bărbatului, de 28 de ani, au fost descoperite articole pirotehnice, deţinute ilegal, pe care acesta intenţiona să le comercializeze.
Bunurile descoperite au fost indisponibilizate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept ”, faptă prevăzută de Legea nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive, urmând ca la definitivarea cercetărilor, să fie înaintat, cu propunere procedurală, unităţii de parchet.