În anul 2016 se constată o creştere a numărului de îmbolnăviri şi internări în cadrul sistemului public de sănătate a persoanelor private de libertate de la Penitenciarul Mărgineni, se arată în bilanţul activităţii din 2016 a penitenciarului.
În document se precizează că asistenţa medicală în penitenciar a fost asigurată de numai 50% din personalul medical prevăzut.
”Activitatea sectorului medical s-a desfăşurat în condiţii grele, reuşindu-se cu greu acoperirea ariei de atribuţii. Apreciem că nevoile medicale ale persoanelor private de liberatate şi cerinţele instituţionale au depăşit cu mult posibilităţile reale ale personalului încadrat”, se arată în raportul de activitate întocmit la nivelul Penitenciarului Mărgineni pe anul 2016.
Printre dificultăţile întâmpinate sunt enumerate dificultăţi în colaborarea cu unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii, care refuză uneori exameninarea persoanelor private de libertate; asistenţă medicală dentară insuficientă; personal medical insuficient; desfăşurarea cu mari eforturi din partea personalului medical a programului de testare pentru hepatită C, hepatită B, HIV adresat deţinuţilor şi cadrelor penitenciarului; disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu medicamente.
În document se precizează că în colaborare cu DSP Dâmboviţa, în anul 2016, s-au efectuat testări HIV-SIDA pentru funcţionarii publici cu statut special şi deţinuţi la 52 de persoane şi nu au fost depistate persoane pozitive.
Conform Penitenciarului Mărgineni, la nivelul unităţii, au fost efectuate, anul trecut, 48.299 consultaţii, dintre care aproape 1.000 au fost consultaţii de medicină dentară.