PC Dâmboviţa îşi propune să obţină 5% la europarlamentare
Partidul Conservator (PC) Dâmboviţa îşi propune să obţină la alegerile europarlamentare de anul viitor un procent de 5%, a declarat preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, deputatul PC Georgică Dumitru.
Acesta apreciază obiectivul drept unul greu de îndeplinit.
”Pentru alegerile europarlamentare, conducerea partidului a propus un target de 9% la nivel naţional (…). Organizaţia PC Dâmboviţa va avea un obiectiv greu de îndeplinit, ne-am propus 5%. Vom evalua cu atenţie fiecare organizaţie locală, lucrurile nu stau bine. Credem că până în primăvară vom avea peste jumătate plus unu dintre organizaţii funcţionale în judeţul Dâmboviţa”, a spus preşedintele PC Dâmboviţa, Georgică Dumitru.
Acesta a adăugat că Partidul Conservator va participa independent la alegerile europarlamentare din 2014.
Conform unei rezoluţii a Consiliului National al Partidului Conservator, din luna noiembrie, preşedinţii de filiale care nu vor obţine la nivel judeţean un scor mai mare de 5% vor fi înlocuiţi.