Păun Mihăiţă, noul şef al ISU Dâmboviţa
Păun Mihăiţă este noul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Basarab I” al judeţului Dâmboviţa.
”În urma promovării concursului pentru ocuparea postului de inspector şef, începând cu data de 01 august 2018, domnul colonel Păun Mihăiţă este numit în funcţia de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmbovița. Noul inspector şef, născut la data 04 august 1976, în oraşul Pucioasa, este absolvent al Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție “A.I.Cuza”, promoția 1999. Între anii 1999-2000 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Brigăzii de Pompieri ”Dealu Spirii” București, iar începând cu luna mai a anului 2000 a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul structurilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmboviţa (Locțiitor comandant la Detaşamentul de pompieri Moreni, Comandant la Detaşamentul de pompieri Târgovişte, Împuternicit Șef Centru Operațional, Împuternicit prim-adjunct al inspectorului șef)”, se arată într-un comunicat al ISU Dâmboviţa.