Patru persoane decedate într-un accident pe DN 71 Târgovişte-Bucureşti

Patru persoane decedate într-un accident pe DN 71 Târgovişte-Bucureşti

Patru persoane au murit în urma unui accident petrecut, vineri, pe DN 71 Târgovişte-Bucureşti, în care au fost implicate trei autovehicule, informează IPJ Dâmboviţa.

„DN71, între Achim şi Brăteşti, coliziune între trei autovehicule. Patru persoane au decedat. Se efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier”, precizează IPJ Dâmboviţa.

În accident au fost implicate o autoutilitară şi două maşini. Cauza producerii accidentului: șoferului autoutilitarei i s-a făcut rău şi a intrat pe contrasens.

Traficul în zona unde a avut loc accidentul este blocat. Circulaţia este deviată pe rute ocolitoare.