Patru benzi de circulaţie pe mai multe drumuri din Târgovişte (video)
Pe Bulevardul Unirii din Târgovişte, cât şi pe Tudor Vladimirescu continuat cu Brătianu se va putea circula pe patru benzi, după încheierea lucrărilor de modernizare a infrastructurii prevăzute în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), a anunţat primarul Gabriel Boriga.
Perioada de implementare a PIDU A, care vizează micro 6 din Târgovişte, este de 18 luni.
”Bulevardul Unirii va fi de patru benzi circulabile, scuarul din mijlocul bulevardului va dispărea. Sper ca atât pe Bulevardul Unirii, cât şi pe Tudor Vladimirescu continuat cu Brătianu, adică zona PIDU A şi B să ajungem să avem patru benzi de circulaţie continuu. Dacă vom reuşi să creăm şi parcări, foarte bine, mă refer la bulevarde, dacă nu, o să fie parcări în spatele blocurilor, în zone adiacente”, a afirmat primarul Gabriel Boriga.
În total, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Târgovişte beneficiază de fonduri europene de 149 de milioane de lei. În cadrul lucrărilor se modernizează înfrastructura, se crează noi locuri de parcare, vor fi reabilitate reţelele de iluminat, reţele de apă canal, vor fi amenajate trotuare, vor fi construite piste pentru biciclişti, se vor realiza staţii de transport public, parcuri.