Parlamentarii PSD Dâmboviţa cer ministrului Sănătăţii, într-o interpelare, remisă luni, testarea tuturor angajaţilor centrelor şi a copiilor şi vârstincilor instituţionalizaţi, ca măsură de combatere a răspândirii coronavirusului.
„Deputaţii PSD Dâmboviţa Corneliu Ştefan, Georgeta-Carmen Holban, Claudia Gilia, Marian Ţachianu, au adresat astăzi o interpelare parlamentară ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, solicitându-i testarea tuturor angajaţilor şi a copiilor şi vârstnicilor instituţionalizaţi din România (…). Prin prezenta interpelare, facem un apel public la dumneavoastră să luaţi măsura testării în cel mai scurt timp posibil a tuturor celor menţionaţi, deoarece o infectare în masă a copiilor instituţionalizaţi din judeţul Dâmboviţa şi din toată ţara ar constitui o tragedie naţională”, se arată într-un comunicat al PSD Dâmboviţa, remis, luni, AGERPRES.
Solicitarea vine după ce în cadrul Centrului de Asistenţă Medico-Socială Răcari, judeţul Dâmboviţa, au fost confirmate 65 de persoane infectate cu Covid-19, atât angajaţi, cât şi vârstnici. Persoanele depistate pozitiv sunt internate în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, unde din păcate o beneficiară a centrului de la Răcari a decedat.
„În aceste condiţii, având în vedere că din cele 65 de persoane, 26 sunt angajaţi ai centrului, parlamentarii PSD Dâmboviţa vă adresează cerinţa de a emite un Ordin de ministru în regim de urgenţă, în sensul testării imediate a tuturor oamenilor cu care persoanele confirmate pozitiv au intrat în contact apropiat. De asemenea, vă solicităm domnule ministru să luaţi decizia la nivel naţional ca toţi angajaţii implicaţi în îngrijirea centrelor de asistenţă medico-sociale, ai aşezămintelor pentru persoane vârstnice, ai Direcţiilor judeţene pentru protecţia copilului, precum şi copiii şi vârstnicii care sunt găzduiţi în aceste instituţii ale statului, să fie supuşi procedurii de testare”, mai precizează parlamentarii PSD Dâmboviţa.
Parlamentarii social democraţi spun că este oportun ca angajaţii centrelor medico-sociale să fie retestaţi, la un interval fix de timp, de maximum 14 zile.
După confirmarea cazurilor de la centrul din Răcari, DSP Dâmboviţa a anunţat pe 23 aprilie că a început testarea personalului de la toate centrele de bătrâni din judeţ.