Site icon stiriDB

#parlamentare2016 Carmen Holban (PSD): ”Pacientul – prima prioritate a oricărei reforme”, tema programului PSD pe sănătate

carmen-holban-psd-10

Preşedinta organizaţiei de femei a PSD Târgovişte, Carmen Holban, candidat la Camera Deputaţilor, a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, obiectivele din domeniul sănătății cuprinse în programul de guvernare al social-democraților.

”Pacientul reprezintă prima prioritate a reformei în sănătate, iar bugetul nu ar trebui să fie construit decât în funcție de nevoile pacientului. Sistemul sanitar trebuie să ajute, nu să împiedice, de aceea trebuie o corelare exactă între toate unităţile din sistem, mă refer aici la minister, casele de sănătate, sistemul de urgenţă, medicul de familie, ambulatoriu şi spital”, a declarat Carmen Holban.

Aceasta a atras atenţia asupra creşterilor de preţ ale medicamentelor cauzate de măsurile Guvernului Cioloş, subliniind că PSD va milita pentru scăderea acestor preţuri.

”Un medicament gratuit pentru fiecare boală este un alt demers al PSD, precum şi scoaterea plafoanelor bugetare, astfel încât pacienţii să nu mai fie puşi în situaţia să li se spună că s-a terminat plafonul din luna respectivă”, a mai precizat Carmen Holban.

În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii medicale, PSD intenționează construirea, până în 2020, a spitalului republican ‘Carol Davila’, cu peste 2.500 de paturi și o suprafață de 60 — 80 de hectare cu finanțare prin decontare a 750 de euro pe zi pe pat utilizat, pe modelul clinicii vieneze AKH.

Investițiile la acest capitol sunt estimate, pentru următorii patru ani, la 5 miliarde de euro, din care 3,5 miliarde de euro prin fondul suveran de dezvoltare și investiții, 300 milioane de euro din fonduri europene (programul operațional) și 800 milioane de euro de la bugetul de stat.

Programul PSD pe sănătate prevede şi construirea a 8 spitale regionale noi, iar spitalele judeţene existente vor fi modernizate.

PSD mai are în vedere înnoirea parcului de ambulanțe existent și să fie cel puțin o ambulanță pentru fiecare comună.

Un alt obiectiv al social-democraților îl reprezintă actualizarea frecventă a listei medicamentelor compensate, prima fiind prevăzută la 1 martie 2017, alături de accesul mai rapid al pacienților la noile medicamente de pe piață.

În program se mai menționează introducerea contractelor pentru programele naționale de tip cost-volum-rezultat, iar plata va fi în funcție de rezultatele terapeutice.

„Vor acea acces toți pacienții la acest program”, a spus Carmen Holban.

Un alt obiectiv se referă la debirocratizarea accesului la tratament, precum și la introducerea de noi programe, între acestea fiind depistarea bolilor cardio-vasculare cu risc major. PSD mai dorește screening gratuit pentru depistarea precoce a bolilor netransmisibile cu impact public ridicat, a malformațiilor congenitale și a bolilor infecțioase transmisibile (inclusiv cele cu transmitere sexuală), precum și programe profilactice pentru copii în care sunt incluse consultații medicale preventive pentru depistarea unor boli precum diabetul.

De asemenea, PSD intenționează revizuirea sistemului de salarizare a medicilor. PSD are în vedere ca, de la 1 ianuarie 2018, un medic rezident să aibă un salariu brut de 1.200 de euro, un medic specialist gradul V clinic — 2.650 de euro, un medic primar gradul V clinic — 3.377 euro, iar un medic primar gradul V ATI-urgență — 3.600 euro. În aceste sume nefiind cuprinse celelalte venituri care provin din gărzi, tichete de masă și vacanță sau sporuri, iar impozitul pe venit să fie 0%.

În programul pe sănătate susținut de social-democrați, se mai are în vedere ca, tot de la 1 ianuarie 2018, asistenții medicali să aibă parte de o creștere de salarială de sută la sută, asistenții și infirmierii un salariu lunar de 2.150 lei, iar angajații cu studii superioare — 2.250 lei.

Până în 2020, PSD dorește ca bugetul pentru sănătate să reprezinte 6,4% din PIB.