Parcările din Târgovişte sunt gratuite

parcare-plata

Parcările din Târgovişte nu mai sunt cu plată, după ce consilierii locali au modificat, în şedinţa de miercuri, contractul de concesiune încheiat cu societatea care gestiona parcările cu plată din municipiu, respectiv Asociaţia de Investitori Transport Târgovişte (AITT).

Este vorba despre 17 parcări din zone aglomerate ale municipiului, pentru care Primăria Târgovişte primea lunar o redevenţă de aproape 1.600 lei. În 2009 parcările au fost date în concesiune pe o perioadă de 44 de ani. Preţul unui bilet de parcare era de 1,5 lei pe oră.

Parcările care până acum erau cu plată revin în administrarea Primăriei Târgovişte.

Este vorba de 17 parcări situate în zone intens circulate şi în apropierea unor instituţii publice de interes, cum ar fi Direcţia de Finanţe Publice Dâmboviţa, Serviciul de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Târgovişte, dar şi pe artere principale, cum ar fi Strada Gării, Bulevardul Mircea cel Bătrân, Bulevardul Independenţei, Calea Domnească.

error: Conţinut protejat !!