Inundaţiile au produs pagube în judeţul Dâmboviţa de aproape 35 milioane de lei. Cele mai afectate sunt drumurile judeţene.
”Avem o centralizare parţială şi cu date provizorii, nu cu expertize care să certifice foarte exact sumele. Pentru perioada aprilie – iunie, pagubele înregistrate la infrastructura rutieră în judeţ sunt de 34,6 de milioane de lei, din care infrastructură rutieră judeţeană 16,8 milioane de lei. În ultima săptămână s-au mai înregistrat pagube de circa 9,5 milioane de lei (…). Va trebui să găsim soluţii de finanţare a acestor lucrări”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
La momentul acesta, comisii din care fac parte reprezentanţi ai Prefecturii, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, specialişti de la Direcţia Tehnică din consiliul judeţean procedează la evaluarea pagubelor.
Culturile agricole au fost afectate de grindină şi inundaţii în mai multe localităţi din judeţ, în special la Morteni şi Petreşti. De asemenea culturile pomicole din bazinul Valea Dâmboviţei au fost afectate de ploile abundente.
”Avem de asemenea o situaţie cu totul specială, am trimis Camera Agricolă acolo cu Direcţia Agricolă, în comunele Petreşti şi Morteni, unde au fost afectate de grindină şi de apă culturile agricole, în proporţii între 60% şi 100%. Vorbim de câteva sute de gospodării, ferme agricole mici. S-a adoptat un prim act normativ, OU 40/18 iunie 2014, prin care s-a anulat, proporţional cu gradul de calamitate al producţiei agricole, impozitul pe venit din activităţi agricole, sume datorate pentru anul fiscal 2013. La momentul acesta, evaluăm prin Camera Agricolă şi pagubele la nivelul altor unităţi administrativ teritoriale, în special zona Valea Dâmboviţei unde au fost afectate plantaţiile pomicole”, a mai spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.