Festivalul Padinafest începe joi pe platoul Padina din Munţii Bucegi. Aflat la a şasea ediţie, festivalul are loc în perioada 23-26 iulie şi se adresează iubitorilor de muzică şi de activităţi sportive montane, celor care iubesc şi ocrotesc natura.
”Zona Padina-Peştera este plină de oameni. Şi weekendul trecut au fost mii de oameni (…). Toate locaţiile din munte sunt ocupate în integralitate. Estimăm peste 10.000 de oameni la Padinafest”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
În prima zi a festivalului vor concerta The Purple Dandies, Gray Matters şi Poşta Mare.
Cei care vin pot participa la evenimente sportive şi activităţi recreaţionale: Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură.
Un eveniment aparte în perioada festivalului îl reprezintă redeschidera Peşterii Ialomiţa, care în ultimul an a fost închisă pentru reamenajări. Momentul va fi punctat de Camerata Muntenia a Consiliului Judeţean Dâmboviţa printr-un recital ce va avea loc sâmbătă, 25 iulie, începând cu ora 11.00.
Camerata Muntenia va mai susţine un recital şi pe scena Padina Fest, duminică dimineaţă, tot de la ora 11.00.
”Pentru al 6-lea an consecutiv, promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural rămân priorităţile Padina Fest şi pentru ediţia din 2015 a festivalului, care se va desfăşura în perioada 23-26 iulie pe Platoul Padina din Munţii Bucegi, la 1509 m altitudine”, se mai arată în comunicatul organizatorilor Padina Fest.
Festivalul Padina Fest este susutinut de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de Cultură, Primăria Moroeni, Asociaţia Salvatorilor Montani din România, Heineken România, Generali România, 360 Revolution, Hotel Peştera, Asociaţia Mainoi, Smartatletic, ALIAT.