PSD Dâmboviţa propune partidelor din judeţ un pact de neagresiune electorală, valabil pentru alegerile europarlamentare, dar şi pentru scrutinele următoare, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD Dâmboviţa, Cristian Stan.
”La iniţiativa Partidului Social Democrat, Alianţa PSD-PC-UNPR propune tuturor competitorilor electorali, în premieră cred, în Dâmboviţa, un pact de neagresiune electorală”, a precizat Cristian Stan.
Acesta a mai spus că documentul va fi transmis, vineri, principalelor partide din Dâmboviţa.
”Alianţa electorală PSD-PC-UNPR va transmite astăzi (vineri, n.r.) documentul către toţi competitorii electorali, cu invitaţia de a ne întâlni, eventual într-un cadru comun la Primăria Târgovişte, consiliul judeţean sau în oricare loc pe care îl vom agrea cu toţii, pentru semnarea acestui pact de neagresiune electorală sau, dacă vreţi, un cod de bune practici în materie electorală în judeţul Dâmboviţa, care să se aplice începând cu aceste alegeri europarlamentare la celelalte scrutine care vor fi organizate în judeţul Dâmboviţa sau la nivel naţional”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD Dâmboviţa, Cristian Stan.
În pact se precizează că partidele se vor abține de la orice acțiune de natură să aducă atingere demnității umane, dreptului la propria imagine sau bunelor moravuri; vor respecta regulile de desfășurare a campaniei în audiovizual (fără acuzații cu incidență penală sau morală fără dovezi pertinente); vor folosi corect și legal spațiile speciale destinate afișajului electoral; nu vor fi folosiți minori cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea de materiale de propagandă electorală;nu vor implica în campania electorală instituții publice, regii autonome, societăți comerciale sau bancare la care sunt acționari majoritari statul sau unități administrativ – teritoriale.